FII COMPETITION Iasi

FII COMPETITION Iasi

Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni (ASII) organizează, în parteneriat cu Facultatea de Informatică Iași, înscrieri pentru cea de-a patra ediție a concursului naţional de informatică FII Competition. Proiectul își propune ca participanţii să-şi valorifice abilităţile şi să dezvolte competenţe, prin intermediul competiţiei: gândirea algoritmică şi analitică, artistică şi estetică, modelarea şi implementarea, precum şi susţinerea în public a unei lucrări proprii.

Concursul are anul acesta patru secţiuni, fiecare dezvoltată pe o categorie specifică din IT. Secţiunile sunt Tehnologii Web, Algoritmică şi Programare, Securitatea Informaţiei şi Artă Digitală, iar participanţii se pot înscrie la una sau mai multe dintre ele. Subiectele şi soluţiile sunt propuse şi evaluate de o comisie formată din profesori universitari, profesori preuniversitari şi reprezentanţi ai unor companii de prestigiu din industria IT.

Secţiunea de Tehnologii Web îşi propune să îi aducă în finală pe cei mai buni web-designeri. Participanţii vor avea ca sarcină realizarea unei aplicaţii web care se va conforma unei teme şi a unui set de specificaţii. La secţiunea de Algoritmică, competitorii vor avea de rezolvat săptămânal probleme cu dificultate variată, iar la secţiunea Artă Digitală participanţii vor avea de creat lucrări cu o temă dată. Noutatea de anul acesta constă în proba de Securitate a Informaţiei, în cadrul căreia participanții vor realiza prezentări pe anumite teme și vor rezolva probleme contra-cronometru.

Pe lângă competiția propriu-zisă, participanții vor mai beneficia de cursuri introductive susţinute de profesori universitari, training-uri susţinute de reprezentanţii companiilor partenere, precum și activităţi de recreere şi dezvoltare personală.

FII Competition ‘12 îşi propune să atragă anul acesta minim 1200 de participanţi. Elevii și studenții interesați se pot înscrie online pe www.fiicompetition.ro, în perioada 12 martie- 1 iunie. Finala concursului se va desfășura în perioada 1-3 iunie.

Finaliştii care vor sosi în Iaşi, vor avea cazarea asigurată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, vor avea ocazia să facă parte din grupul celor mai buni informaticieni din ţară şi să experimenteze viaţa de student la FII.

Ediţia din 2011 a FII Competition a înregistrat un succes impresionant. Concursul a reuşit să strângă peste 1000 de participanți, a oferit câştigătorilor premii în valoare de peste 4000€ şi a dovedit că studenţii şi elevii români sunt interesaţi să se afirme în cadrul unei competiţii de anvergură naţională.

Detalii legate de concurs sunt disponibile pe www.fiicompetition.ro

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.